miercuri, 10 august 2011

wishful thinking sau leapsa cu dorinte


Imi place sa-mi doresc, sunt o tanjitoare. O pofticioasa. Candva meteahna asta mi-a adus dezechilibre ale acelor de cantar dar si al adolescentei pe care mi-o visam subtire, prea subtire. Mi-s vie cand ma stiu ca vreau, traiesc pentru proiecte, pentru vise aplicabile. Si inspirata de Printesa urbana, mi-am zis ca e oportun sa pornesc o leapsa care sa ne maseze priceput neuronii osteniti de atata vara.
Asa ca va provoc, dragele mele, la o competitie a dorintelor cele mai arzatoare, a lucrurilor dupa care jinduiti cu foc si pentru care v-ati face punte sa le aveti. Doar 5 sa fie, implinibile, concrete, picante, salbatice, intense, ale voastre. Desigur imi doresc, ca o miss imbujorata de faima, pace in lume, leacul pentru boli crunte si mancare pentru toti copiii lumii asteia. Insa, ma voi margini la egoisme.
 
1. Driving Miss Daisy/sa fiu in stare sa conduc o masina. Sa ma explic. Carnetul imi zace in portofel de ani buni, s-au organizat pe rand consilii, sedinte, s-au desemnat soferi cu experienta sa-mi fie alaturi la volan, m-am psihanalizat, am facut dusuri reci, apoi calde, apoi iar reci, m-am scuturat, m-am imbarbatat, mi-am zis "nu se poate, cum, mai Moni, tu?!". Nada! Cand ma sui la volan ma inmoi, am fior, inghit in sec inima ridicata ca un nod in gat. Mi-e frica sa conduc. Desi am coborat adanc in subconstient, motivul panicii mi-a ramas ascuns. Dar am nevoie ca de aer de mine in spatele volanului urnind masina prin oras, asa ca dupa ce ne intoarcem in civilizatie voi exaspera (iar!) un profesionist. Si de data asta trebuie sa-mi iasa (sa-l exasperez, desigur, imi va fi facil).
2. The last house on the left/sa am o casa, a mea. Cu picioarele pe pamant, cu iarba, umbra, alei trandafirii. Departe de esapament, de galagie, de mizerie, de muzica si gratarele altora. O casa mica cu o curte mare. Vara cu rosii, patrunjel, busuioc, oua proaspete cu galbenusul rosu, iarna cu om inalt si alb de zapada, cu nasul de morcov. Cu un catel mare si latos, cu pisicile prea de mult prizoniere in apartament, redobandind abilitati feline. Cu sezlonguri pe care sa ne tolanim la umbra unei carti si mai ales cu rasul si tropotul picioruselor mici ale Nataliei, cu umbra ei peste umbrele noastre intr-o asurzitoare fericire.
3. First we take Manhattan/sa vizitez New York-ul. Mi-am propus sa ajung in viata asta, sa ma impiedic de atata uitat in sus. Uneori mi-e un ciudat dor de NY de parca i-as stii mirosul din vreo alta viata. Vreau sa ajung in marul urias la care am poftit macinandu-ma in nevrozele lui Woody Allen si in umorul lui Jerry Seinfeld si nu-mi doresc sa nu dorm impreuna cu vreun alt oras la fel patimas, de arzator.
4. Waiting for the Miracle/sa il vad pe Leonard Cohen in concert (si pe Robbie Williams si pe JBJ once more). A fost de doua ori in Romania si l-am ratat, odata eram cu var in par de la zugravit, iar alta data cutreiram pe verzile pasuni din Cornwall, cu o Natalie de 5 luni in burtica. Vreau sa-mi cante Suzanne cu voce lui ragusita si sa ii multumesc pentru ca muzica lui mi-e si de dor si de iubire leagan.
5. Dead poets society/sa (mai) scriu poezii. Sa ma mai aflu odata atat de aproape de miezul fiintei mele incat sa ma vad in ea, desirata si degeaba, vie si rece, cu umbrele decolorate. Cum sunt, cum am fost. Si sa-mi pot mie povesti despre mine, in cuvinte scrise.
Desigur ar mai fi, sa ma scutur de lene si reiau bunul obicei al sportului zilnic, sa studiez temeinic fotografia, asa cum imi doresc inca din copilarie, sa citesc toate cartile pe care le-am achizitionat cu febra de litere in ultima vreme si care zac nedeschise din lipsa de timp, oh, si da, imi doresc sa am timp. Sa ma pricep sa-mi fac timp, sa ma organizez eficient.
Trimit lista de dorinte mai departe, pana jos de tot in Australia cea aproape de primavara, la draga de Alina, cotind apoi spre dulcea America pana in Canada Simonei muzicale, reintoarsa in Romania pe sus, pe unde se agata harta, la Raluca cea minunata, ca mai apoi sa-mi vina mai aproape, pana la Valcea Alexandrei fin mirositoare a printesa de lavanda. (imi cer scuze, nu pot pune linkuri, am un internet ingrozitor de lent, sunt undeva, la capatul lumii).

15 comentarii:

  1. Mai, fix asta ma gandeam zilele trecute. Nefiind in stare sa scriu despre 10 lucruri care ma fac fericita, ma gandeam in schimb ca as reusi mult mai usor sa enumar 10 lucruri pe care mi le doresc tare. Ca doar deh, e mult mai usor sa-ti coafezi in minte ideea ca nu poti fi fericit pana nu ai diverse chestii, decat sa fii fericit pur si simplu.
    Sper sa preia cat mai multa lume leapsa de la tine!

    PS - ramasa agatata de scriitura ta, as putea sa pun din start pe primele 5 locuri concert Pink Floyd. Hai poate un loc si pentru un concert cu Peter Gabriel ;).

    RăspundețiȘtergere
  2. UAU!

    La inceput am zambit cu tine (sau de tine :D) legat de carnetul de conducere ! La 2 si 3 m-ai facut sa visez...

    La 5 m-am gandit ca ai luat-o razna. "Cum, fata asta nu vede ca face poezie aici, la fiecare postare???"

    Iar apoi, la trimiterile fara link m-am distrat si m-am emotionat in acelasi timp! Multumesc mult! Sunt onorata! Exista doar o problema! Pana cand imi voi face lista in minte nu voi putea dormi :))

    Si pfuai, abia astept sa vad ce scriu la subiect numele grele puse alaturi de mine! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. asa, sa bombardam universul cu dorinte!

    RăspundețiȘtergere
  4. Here you go! http://alexcreste.blogspot.com/2011/08/leapsa-cu-dorinte.html

    RăspundețiȘtergere
  5. hop si eu http://lotiunidecorpsolide.blogspot.com/2011/08/leapsa-cu-egoisme.html

    (raluca, esti extraordinara.. cat de mult si de frumos poti scrie, cred ca esti singura pe care o pot urmari mai mult de 3 paragrafe :D)

    RăspundețiȘtergere
  6. Vine, vine. Da' pash pash asa, ca sunt pana peste cap in fugi zilele astea. E prea frumoasa leapsa ca sa nu scriu in raspuns. :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Frumos! Chiar îţi doresc să-ţi devină visele realitate.
    Despre condusul maşinii: paşi mărunţi şi exersat cât de des. Adică, azi mergi până în capătul străzii, mâine tot aşa sau puţin mai mult. Nu contează că te trec toate apele :) sau că ţi se pare că nu-ţi iasă. Keep on going! Câte puţin în fiecare zi. Nu te aştepta ca din prima zi să faci turul oraşului. Iartă-te pentru mici greşeli (toţi le fac!)şi ai încredere în tine. Sincer e o reţetă încercată. Şi de succes.

    RăspundețiȘtergere
  8. Alexandra, am derulat mai sus sa vad ce Raluca a mai comentat :)).

    Uau, oare ai spus asta pentru ca tot zic eu ca ma simt inferioara la capitolul asta? :D Oricum, si daca din cauza asta ai zis, si daca intr-adevar asa crezi, esti minunata si m-ai facut sa ma simt minunat(a) :D.

    UAU! Multumesc! :)

    RăspundețiȘtergere
  9. eei, nu, chiar nu ma incanta articolele lungi, le citesc cel mult pe diagonala... ai vazut ca si ale mele sunt scurte, probabil deformatie profesionala (de la scris stiri scurte si promouri de 30 de secunde) dar pe ale tale le sorb in intregime :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Iertare! Conexiunea la internet mi-a aratat fata ei nazuroasa si extrem de capricioasa, aruncandu-ma in liniste internautica 3 zile! Revin azi, taras, taras (merge inca foarte proast), but hungry like a wolf!

    Monis, leapasa e la tine! Give me five!
    Raluca, repede fug sa citesc la tine, si tu sa stii, esti minunata si extraordinara asa cum spune Alexandra, pentru atatea motive incat n-am timp sa enumar si nici cuvinte sa le prind asa cum trebuie :)
    Alexandra, vin iute sa citesc!
    Alina, take your time, sunt sigura ca voi citi la tine un regal!
    Anca, multumesc frumos pentru sugestii si incurajari, voi incerca si sigur voi veni aici sa va povestesc.

    RăspundețiȘtergere
  11. Frumoasa leapsa, ma simt onorata :-) Promit sa ma achit, chiar daca mai incet, ca abia ce am revenit la munca, stai sa ma dezmeticesc putin ca a fost frumos tare in concediu :-)))
    Va pupam!

    RăspundețiȘtergere
  12. done!:
    http://iulianulsantiago.blogspot.com/2011/08/leapsa-cu-5.html

    kiss! and thanks!

    RăspundețiȘtergere
  13. foarte, foarte, foarte fain scris. minunate dorinte! m-am regasit in vreo 2-3. do you mind if I just say, idem? Succes la indeplinire. vorba Ralucai...lege a atractiei, get to work!

    RăspundețiȘtergere
  14. Raluca, Simona, Monis, va imbratisez.
    Maria, multumesc frumos, sper ca legea atractiei sa intre cat mai curand in functiune.

    RăspundețiȘtergere